Odată cu venirea toamnei, plutește în aer un sentiment de început. Caiete noi, planuri noi, liste cu to-do-uri, poate o nouă etapă din viață. Pentru unii este începutul facultății, pentru alții ultimul an de liceu, iar pentru unii, primul pas în lumea de „adult”.
Și pentru noi, ca echipă, e tot un început: lansăm blogul Jugendwerk, un loc unde vrem să împărtășim gânduri, experiențe și trăiri care ne apropie mai mult de Dumnezeu și de ceilalți.
Pentru primul articol, am vrut să adunăm câteva voci din comunitatea noastră, oameni care trec prin diferite „începuturi” și care ne-au împărtășit ce simt, ce îi motivează și ce i-a ajutat în acest moment nou din viața lor.
Jonathan Servatius-Depner:
Înainte să-ți dai seama, timpul petrecut la liceu s-a terminat. Sunt la începutul clasei a XII-a, ceea ce înseamnă, de fapt, sfârșitul studiilor mele școlare. Mă frământă incertitudinea: „Ce urmează?”, „Ce vreau?”. Este puțin înfricoșător cât de importantă pare să fie decizia mea pentru unii dintre cei din jur. Desigur, recunosc în asta dorința bine intenționată de a-mi asigura bunăstarea, dar responsabilitatea care îmi revine este totuși înspăimântătoare.
Tot ce am menționat mai sus este viziunea mea asupra situației actuale – privită de aproape. Dar dacă mă îndepărtez puțin, totul pare mult mai roz. Clasa a XII-a este plină de discuții profunde cu colegii și profesorii, de noi oportunități ca major, de o ușoară bucurie de a învăța – și de multă distracție la școala de șoferi :).
Charlie Chaplin a spus odată: „Life is a tragedy when seen in close-up, but comedy in long-shot.“. Ceea ce înseamnă „Viața este o tragedie când o privești de aproape, dar o comedie când o privești de la distanță.”
Tania Bucur:
La începutul facultății, totul pare nou și puțin copleșitor. E un oraș diferit, oameni necunoscuți și multe schimbări deodată. Cu timpul însă, lucrurile se așază și începi să te simți mai sigură pe tine. Ce mă ajută să pornesc cu încredere e gândul că toți suntem în aceeași situație. Încerc să fiu deschisă, să vorbesc cu colegii și să nu mă grăbesc. Cel mai important e să fii deschisă și să ai curajul să ceri ajutor.
Sfatul meu: nu te teme să ieși din zona de confort — exact acolo începe aventura.
Matei Florea:
Răsăritul, un nou început!
Pentru mine, acest an a însemnat cu adevărat un nou început. După trei ani petrecuți într-un liceu, am simțit că trebuie să fac o schimbare, chiar dacă pentru mulți părea ceva nebunesc să te muți în clasa a douăsprezecea. Totuși, am avut în mine gândul că, dacă Dumnezeu îți pune o dorință sau o neliniște în inimă, nu o face întâmplător. Am decis să-L ascult și să fac pasul acesta, chiar dacă nu știam exact ce mă așteaptă.
Acum, privind înapoi, simt o mare recunoștință. Am întâlnit profesori minunați, colegi deschiși și un mediu în care chiar îmi place să merg zilnic. Simt că Dumnezeu mi-a deschis o ușă exact atunci când aveam nevoie, iar asta îmi dă o liniște aparte.
Mă entuziasmează faptul că pot să învăț lucruri noi, într-un loc în care mă simt bine. Nu pot spune că nu mă gândesc la Bacalaureat sau la ce urmează după liceu, dar încerc să nu las frica să conducă. Cred că, atâta timp cât înveți, îți faci partea ta și Îl lași pe Dumnezeu să lucreze în rest, nu ai de ce să te temi.
Dacă ar fi să dau un sfat cuiva care trece printr-o schimbare mare, i-aș spune să aibă încredere că Dumnezeu nu greșește niciodată cu timpul. Chiar dacă un început pare greu sau ciudat, s-ar putea ca exact acolo să te aștepte ceva bun , poate chiar cea mai bună decizie din viața ta.
Tara Balint:
Viața ne surprinde adesea. Totul în jurul nostru se schimbă brusc. Ne simțim ca și cum am fi aruncați într-un râu. Un val puternic de evenimente, gânduri și emoții ne copleșește, iar curentul pare incontrolabil.
Apare singurătatea, tristețea, dorul – și odată cu ele sentimentul apăsător că pierdem terenul familiar de sub picioare. Schimbările ne scot din zona noastră de confort și ne aruncă într-un spațiu de viață necunoscut, în care nu avem timp să ne odihnim, să respirăm adânc și să înțelegem pe deplin ce se întâmplă. Totul este nou. Totul este greu. Cel puțin așa pare la început. Dar cum continuăm? Cum rezistăm fără a ne lăsa purtați de val? Înotăm. Ne mișcăm. Avem încredere. Nu renunțăm.
O persoană care m-a inspirat întotdeauna, Anthony Bourdain, a spus: „Dacă sunt un susținător al ceva, acela este să te miști. Cât de departe poți, cât de mult poți. Peste ocean sau pur și simplu peste râu.”
Așadar, sfatul meu pentru voi este: indiferent unde vă aflați sau în ce situație vă aflați, nu renunțați. Nu vă opriți. Nu vă lăsați purtați de curent – decideți voi înșivă direcția.
Sveva Nemeth:
Nu toate începuturile sunt așa cum ne așteptăm. Uneori, pornim cu stângul și pare că nimic nu merge cum ar trebui.
Dar eu, una, îmi amintesc mereu cât de mult m-am rugat să ajung exact unde sunt acum.
Oricât de greu este un început nou, știu că drumul acela este croit pentru mine, iar tot ce trebuie sa fac eu este să rămân tare și să lupt în continuare pentru ceea ce-mi doresc. În momente de genul mă gândesc la acest citat, care descrie perfect situația: “And when it rains on your parade, look up rather than down. Without the rain, there would be no rainbow.” Așa că, pentru toți cei care trec printr-un început mai dificil, vă doresc multă baftă și vă asigur că, pas cu pas, totul devine mai ușor.
Fiecare început aduce o doză de necunoscut, dar și o șansă de creștere. Ne dorim ca blogul acesta să devină un loc unde putem împărtăși aceste începuturi, cu vulnerabilitate, curaj și credință.
În fond, fiecare nou drum e o ocazie de a descoperi cum lucrează Dumnezeu în noi, chiar și prin pașii mici.